Despre cercetași

Comunitatea Scoutiștilor Orionini

Oradea · Centrul Don Orione, cartierul Ioșia · din august 1993

Comunitatea noastră s-a născut în august 1993, la Centrul Don Orione din Oradea, cu ajutorul cercetașilor din Corbetta, un orășel de lângă Milano. Ei au adus metoda, experiența și — la propriu — primele corturi. De atunci și până azi, după cum scriem despre noi înșine, „suntem alături de tinerii în căutare de noi prieteni și aventură”.

Ne întâlnim în fiecare sâmbătă, între 14:00 și 17:00, pe orice vreme. Suntem în jur de 120–130 de copii și tineri, băieți și fete împreună, de la cei mai mici până la cei care sunt deja șefi de patrulă. Participarea e gratuită.

Ramurile de vârstă

Cercetășia nu e la fel la opt ani și la optsprezece. De aceea comunitatea e împărțită pe ramuri, fiecare cu limbajul, jocurile și răspunderile ei:

Sfântul de la care ne vine numele

Luigi Orione (1872–1940) — fiu de pietrar, prieten cu Don Bosco, trimis să conducă o dieceză făcută praf de cutremur.

S-a născut la Pontecurone, în Piemont, într-o familie săracă: tatăl, Vittorio, pava drumuri. Între zece și treisprezece ani a pus pietre de pavaj alături de el — iar mâinile acelea de muncitor nu l-au părăsit niciodată. Mama lui, Carolina, l-a crescut cu două propoziții: „Dumnezeu e acolo” și „Dumnezeu te vede”.

În 1886 a ajuns la oratoriul lui Don Bosco din Torino, care i-a devenit duhovnic și prieten; a fost de față la moartea lui, în 1888. Era încă seminarist, avea douăzeci de ani, când, la 3 iulie 1892, a deschis primul lui oratoriu — începând cu un singur copil, dat afară de la ora de catehism, pe care l-a luat în camera lui. A ajuns la cincizeci de copii. Canonicii catedralei i-au tăiat leafa de la douăzeci și doi de lire la douăsprezece, ca pedeapsă. Episcopul le-a răspuns împrumutându-le copiilor propria lui grădină.

La 28 decembrie 1908, când cutremurul de la Messina a ras orașul, a fost printre primii sosiți. Papa Pius al X-lea l-a numit apoi vicar general al diecezei distruse, pentru trei ani. A făcut la fel după cutremurul din Marsica, în 1915. Un băiat de cincisprezece ani care l-a văzut atunci umblând printre dărâmături — „un preot scund, într-o stare jalnică, cu barba de zece zile” — își pierduse mama în cutremur; a fost luat în grija lui Don Orione și avea să devină scriitorul Ignazio Silone.

A întemeiat Mica Operă a Providenței Divine, ai cărei călugări depun un vot aparte de fidelitate față de Papă, apoi Micile Surori Misionare ale Carității și casele numite Piccoli Cottolengo, la marginea orașelor, pentru cei de care nu mai avea nimeni grijă. Regula acelor case spunea că cine intră pe ușă nu e întrebat cum îl cheamă, ci doar dacă suferă.

Trimis în 1940 pe Riviera, pentru inimă, s-a împotrivit: „Nu între palmieri aș vrea să trăiesc și să mor, ci între săraci, care sunt Isus Cristos!” A murit acolo la 12 martie 1940.

Restul vieții, pe scurt

1. O casă pentru băieți săraci Deschisă la un an după oratoriu — și încă înainte de a fi preot.
2. Hirotonit preot Avea deja în grijă zeci de copii.
3. Congregația e aprobată Fiii Providenței Divine, care depun un al patrulea vot: fidelitate față de Papă.
4. Micile Surori Misionare ale Carității Ramura feminină a Operei, în același an cu cutremurul din Marsica.
5. Pleacă în America de Sud Prima din două călătorii misionare; a doua, între 1934 și 1937, ajunge în Brazilia, Argentina, Uruguay și Chile.
6. Ridică un sanctuar cu mâinile seminariștilor Madonna della Guardia, la Tortona, construită de ei. Al doilea, la Fumo, în 1938.
7. Canonizat la 16 mai De Papa Ioan Paul al II-lea, care îl beatificase în 1980. Sărbătoarea lui e pe 12 martie.

Astăzi Mica Operă lucrează în peste treizeci de țări — printre ele, din 1991, România.

Cum a ajuns cercetășia la Oradea

O Biserică ieșită din catacombe, patru preoți italieni și un oratoriu deschis exact la o sută de ani după primul.

Ca să înțelegi de unde venim, trebuie să știi ce fusese înainte. La 1 decembrie 1948, Biserica Greco-Catolică a fost desființată prin decret: bisericile confiscate, episcopii închiși. A stat în clandestinitate patruzeci și unu de ani. Unul dintre cei care au ales închisoarea în locul renunțării a fost Vasile Hossu, devenit după 1989 primul episcop greco-catolic de Oradea.

După revoluție, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut congregațiilor să se întoarcă spre Estul Europei. Provincia din nordul Italiei a călugărilor orionini a ales România. În 1991 au venit la Oradea și au fost primiți de episcopul Hossu; părintele Luigi Tibaldo s-a stabilit aici la 19 iunie 1991 — pe atunci, singura Liturghie în limba română din tot orașul era cea pe care o celebrau ei.

În vara lui 1992, doi seminariști italieni, Graziano Colombo și Massimo Bortolasi, au deschis Oratoriul Don Orione — exact la o sută de ani după oratoriul din Tortona. Funcționează și astăzi, duminica între 14:00 și 18:00, pe orice vreme, gratuit. În 1993 s-a născut din el comunitatea de cercetași. În 1995 s-a deschis Liceul Don Orione, cu 32 de elevi — prima școală privată din județul Bihor; azi are în jur de 800 și și-a sărbătorit treizeci de ani în octombrie 2025.

Cercetășia în România: o istorie întreruptă

De la 50.000 de cercetași la zero, și înapoi.

Primele patrule românești apar în 1912–1913, la Blaj, Brașov și București, iar asociația Cercetașii României se înființează la 12 mai 1914. Baden-Powell trimite personal un mesaj de felicitare. Șaizeci și șapte de cercetași români merg la primul Jamboree mondial, la Londra, în 1920, iar România e membru fondator al organizației mondiale în 1922.

Anii '30 sunt vârful: aproape cincizeci de mii de tineri și două mii de conducători. Principesa Ileana, fiica Reginei Maria, conduce ghidele. Apoi, în 1937, mișcarea e înghițită de organizația de stat „Straja Țării” — care avea să dispară și ea, în 1940. Sub comunism, locul ei e luat de Organizația Pionierilor. Un muzeu din Zalău a rezumat toată povestea în titlul unei expoziții: „De la cercetași la pionieri”.

Cercetășia se întoarce odată cu libertatea: Cercetașii României se reînființează în 1990–91, iar alături de ei apar, tot atunci, asociațiile catolice — una în zona Iașiului, adusă de cercetași italieni, alta greco-catolică, ajutată de cercetașii francezi. Comunitatea noastră, născută în 1993 din oratoriul de la Don Orione și din prietenia cu cei din Corbetta, face parte din același val.

Ziua Cercetășiei

22 februarie — ziua de naștere a lui Baden-Powell. Sărbătoarea noastră anuală.

E ziua în care se vede cel mai bine ce suntem. În 2011 am sărbătorit-o în Parcul 1 Decembrie din Oradea, cu jocuri de tabără și o curățenie generală a parcului — fapta bună, la scară de oraș. În 2013, la Centru, s-au strâns aproape o sută cincizeci de cercetași între 5 și 25 de ani: episcopul Virgil Bercea a înmânat fularele, s-a mâncat pastasciutta, paisprezece tineri și-au depus Promisiunea și s-a dat prima partenza din istoria grupului.

În anii recenți ziua se ține cu ateliere de noduri, semne de pistă, alfabet Morse și vânători de comori cifrate — iar în 2026, zece Lupișori și-au făcut Promisiunea.

In English

A short summary for visitors who don't read Romanian.

The Orionine Scouts Community (Comunitatea Scoutiștilor Orionini) was founded in August 1993 at the Don Orione Centre in the Ioșia district of Oradea, Romania, with the help of scouts from Corbetta, near Milan. We are a co-ed Catholic scout community of roughly 120–130 children and young people, from small children through to senior scouts, and we meet every Saturday from 2 to 5 p.m., in all weathers, free of charge.

Our two "spiritual fathers" are Robert Baden-Powell, who gave us the method — the patrol system, learning by doing, life outdoors — and Saint Luigi Orione (1872–1940), who gave us the reason: "Do good always, good to all, evil never, to no one." Our branches run from the youngest through Cub Scouts, the Reparto of patrols, the Novitiate and the senior Clan-Foc. Our camps have taken us to Stâna de Vale in the Apuseni mountains and to Arieșeni in winter.

The game on this site is one of our camp days in miniature: the morning flag ceremony, Mass on the meadow, cooking at the cauldron, knots, orienteering and the evening campfire with songs.